close
Sari la conținut

Rinocer

Modifică legăturile
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Rinocer
BERJAYA
Rhinoceros unicornis
Clasificare științifică
SupradomeniuBiota
DomeniuEukaryota
SupraregnHolozoa
RegnAnimalia
SubregnEumetazoa
PhylumChordata
SubîncrengăturăVertebrata
InfraîncrengăturăGnathostomata
SupraclasăSarcopterygii
ClasăMammalia
SubclasăTetrapodomorpha
InfraclasăElpistostegalia
SupraordinLaurasiatheria
OrdinPerissodactyla
MagnordinBoreoeutheria
Familie
Rhinocerotidae[1][2][3]
J.E.Gray, 1821
Tip taxonomic
Rhinoceros L., 1758
BERJAYA
Areal de răspândire
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Rinocerii (din greacă veche ῥινόκερως (rhinókerōs) „cu coarne pe nas”; din ῥίς (rhis) „nas” și κέρας (kéras) „corn”) sunt membri ai oricăreia dintre cele cinci specii extante (sau numeroase specii dispărute) de ungulate cu număr impar de degete (perisodactile) din familia Rhinocerotidae; desemnează, de asemenea, membri ai oricăreia dintre speciile dispărute din suprafamilia Rhinocerotoidea. Două dintre speciile existente sunt native din Africa, iar trei din Asia de Sud și Asia de Sud-Est.

Rinocerii sunt printre cele mai mari animale de megafaună rămase: toți cântăresc peste jumătate de tonă la maturitate. Au o dietă erbivoră, creiere mici de 400-600 g, pentru mamifere de dimensiunea lor, unul sau două coarne, și o piele groasă de 1,5-5 cm, protectoare, formată din straturi de colagen dispuse într-o structură cristalină. În general, se hrănesc cu frunze, deși capacitatea lor de a fermenta hrana în intestinul gros le permite să se hrănească cu plante mai fibroase, atunci când este necesar. Spre deosebire de alte perisodactile, cele două specii africane de rinoceri nu au dinți în partea din față a gurii; în schimb, se bazează pe buze pentru a culege hrana.[4]

Rinocerii sunt uciși de braconieri pentru coarnele lor, care sunt cumpărate și vândute pe piața neagră la prețuri ridicate, ceea ce face ca majoritatea speciilor de rinoceri să fie considerate pe cale de dispariție. Piața contemporană a coarnelor de rinocer este dominată în mod covârșitor de China și Vietnam, unde acestea sunt cumpărate de consumatori înstăriți pentru a fi utilizate, printre altele, în medicina tradițională chineză. Coarnele de rinocer sunt alcătuite din keratină, același material din care sunt alcătuite părul și unghiile, dar nu există dovezi concrete privind beneficiile lor pentru sănătate.[5][6][7] Există, de asemenea, o piață pentru mânerele de pumnal din corn de rinocer în Yemen, care a fost principala sursă de cerere pentru corn de rinocer în anii 1970 și 1980.[8]

Taxonomie

[modificare | modificare sursă]

Familia Rhinocerotidae cuprinde doar patru genuri existente: Ceratotherium (rinocerul alb), Diceros (rinocerul negru), Dicerorhinus (rinocerul de Sumatra) și Rhinoceros (rinocerul indian și rinocerul javanez). Speciile vii se împart în trei categorii. Cele două specii africane, rinocerul alb și rinocerul negru, aparțin tribului Dicerotini, care a apărut în Miocenul mijlociu, acum aproximativ 14,2 milioane de ani. Speciile s-au diversificat în timpul Pliocenului timpuriu (acum aproximativ 5 milioane de ani). Principala diferență între rinocerii negri și albi este forma gurii lor – rinocerii albi au buze largi și plate pentru pășunat, în timp ce rinocerii negri au buze lungi și ascuțite pentru a mânca frunze. Există două specii Rhinocerotini vii, rinocerul indian și rinocerul javanez, care s-au separat una de alta în urmă cu aproximativ 10 milioane de ani. Rinocerul de Sumatra este singurul reprezentant supraviețuitor al Dicerorhinini.[9]

Nume comunNume științificImagineHarta arealului de răspândire
Rinocer albCeratotherium simumBERJAYABERJAYA
Rinocer indianRhinoceros unicornisBERJAYABERJAYA
Rinocer javanezRhinoceros sondaicusBERJAYABERJAYA
Rinocer negruDiceros bicornisBERJAYABERJAYA
Rinocer de SumatraDicerorhinus sumatrensisBERJAYABERJAYA

Caracteristici

[modificare | modificare sursă]
BERJAYA
Craniul unui rinocer indian (Rhinoceros unicornis) deținut de Ludovic al XV-lea, MNHN
BERJAYA
Xilogravură medievală a unui rinocer (Albrecht Dürer, 1515)
BERJAYA
Capul unui rinocer alb (Ceratotherium simum).
Cornul său poate atinge 150 cm lungime.[10]

Rinocerii se numără printre cele mai mari animale terestre extante, cu specii vii cu greutatea medie cuprinsă între 775 kilograme, în cazul rinocerului de Sumatra, și 2.300 kilograme, în cazul rinocerului alb.[11] Unele rinocerotide dispărute erau considerabil mai mici sau mai mari decât rinocerii actuali, genul Menoceras din Miocenul timpuriu, din America de Nord, având o masă corporală estimată la 313 kilograme, comparabilă cu cea a porcilor,[12][13] în timp ce Elasmotherium sibiricum din Pleistocenul Eurasiei avea o masă corporală estimată la aproximativ 4.500 kilograme.[11]

Craniile rinocerilor sunt, în general, în formă de șa, și joase, rinocerii fiind caracterizați în mod primitiv prin prezența unui incisiv superior în formă de daltă (I1) și a unui incisiv inferior în formă de colț (i2), toți ceilalți incisivi și canini fiind de obicei pierduți. Rinocerii negri și albi nu au deloc incisivi.[14] Rinocerii au unul sau două coarne, care sunt formate din coloane de corneocite dens compactate, provenite din papilele dermice. Dezvoltarea și creșterea coarnelor de rinocer este similară cu cea a unghiilor umane, ambele fiind în mare parte formate din keratină.[15] Coarnele sunt atașate de o zonă rugoasă (cu textură aspră) de pe suprafața craniului. Coarnele nu sunt o caracteristică universală a rinocerotidelor, considerându-se că multe rinocerotide dispărute (cum ar fi majoritatea membrilor subfamiliei Aceratheriinae) nu aveau coarne.[16][13]

Creierul rinocerilor este relativ mic în comparație cu dimensiunea corpului, având aproximativ 531 de grame la un rinocer negru adult. Oasele membrelor tind să fie robuste (proporțional groase și solide). Toți rinocerii vii și marea majoritate a celor dispăruți au trei degete copitate la fiecare picior. Corpul este acoperit de o armură de piele groasă formată dintr-o rețea densă de fibre de colagen reticulate, care este mai puternică și mai rigidă decât cea a altor mamifere. Pielea prezintă pliuri proeminente. Pielea speciilor vii are o culoare gri până la maro, și este, de obicei, rar acoperită cu păr sau chiar lipsită de păr la adulți, cu excepția genelor, urechilor și a mănunchiului de la coadă.[17] Excepția este rinocerul de Sumatra, care este adesea acoperit cu o cantitate considerabilă de păr.[18]

Ecologie și comportament

[modificare | modificare sursă]
BERJAYA
Rinocerul de Sumatra (Dicerorhinus sumatrensis) se deplasează și se hrănește prin vegetația tropicală densă.[19]

Caracterul gregar al rinocerilor vii variază în funcție de specie. Masculii adulți tind să fie solitari, la fel și femelele rinocerilor asiatici, deși femelele speciilor africane formează uneori grupuri, acestea fiind mai frecvente în cazul rinocerilor albi decât al celor negri. Rinocerii au diete foarte variate, de la pășunat strict (cum ar fi rinocerul alb) la frunzărit (cum ar fi rinocerul negru), până la o combinație între cele două (rinocerul de Sumatra și cel javanez). Fiind consumatori în cantități mari de vegetație de calitate scăzută, rinocerii își petrec majoritatea timpului căutând hrană.[20] Corpul lor fermentează ierburile în intestinul gros.[21]

Toți rinocerii au un sistem de împerechere poligam și poliandric, în care atât masculii, cât și femelele caută să se cupleze cu mai mulți indivizi de sex opus. Masculii păzesc femelele aflate la vârsta reproductivă până când acestea ajung în plin estru, deși acestea pot uneori alunga masculii până când devin receptive. Masculii gustă urina femelelor, și reacționează cu buza superioară (reflexul flehmen) pentru a determina starea lor reproductivă. Masculii adulți din vecinătatea femelelor aflate în călduri pot deveni agresivi față de alți masculi. Aceste confruntări pot varia de la comportamente ritualice la lupte serioase, care pot duce la răni semnificative. La unele specii, rinocerii masculi sunt teritoriali, în timp ce alte specii prezintă un astfel de comportament doar în funcție de condițiile de mediu. Femelele resping uneori masculii pe care îi consideră nedoriți, ceea ce duce la fuga acestora sau la lupta cu masculul, dacă sunt încolțite. În timpul copulației, masculul își strecoară gâtul pe spatele femelei, înainte de a și-l folosi ca pârghie pentru a-și ridica picioarele din față de pe sol, apoi își mută picioarele din față în spatele umerilor femelei. Copulația poate dura câteva ore.[20] Gestația durează peste un an, aproximativ 460 de zile la rinocerul negru, și 504 zile la rinocerul alb.[22]

BERJAYA
Femelă și pui de rinocer alb la un ochi de apă, Africa de Sud

Femela naște, în general, într-o zonă izolată, și devine agresivă față de alți rinoceri pentru o perioadă după naștere. Puii se ridică în picioare, de obicei, în termen de 30 de minute de la naștere, și încep să sugă la mamele lor în termen de două ore. Mama are o legătură puternică cu puiul ei cel recent născut. Puiul rămâne aproape de mama sa în majoritatea timpului, deși, cel puțin la unele specii, aceștia sunt uneori lăsați la distanțe considerabile. Până la vârsta de aproximativ trei ani, rinocerii tineri sunt vulnerabili la prădători (lei, hiene, crocodili). Mamele își protejează cu vigurozitate puii împotriva potențialelor pericole. Rinocerii tineri cu un singur corn sunt respinși de mamele lor în jurul momentului nașterii următorului pui.[20] În general, există un interval de câțiva ani între nașterea următorului pui de către femele, deși acesta poate fi de doar un an și jumătate.[23] Rinocerii ajung la maturitate sexuală la vârsta de cinci până la opt ani, cu aproximativ un an mai târziu la masculi decât la femele, în cazul rinocerilor negri și de Sumatra.[24][23] Rinocerii albi masculi ajung la maturitate socio-sexuală la vârsta de 12 ani, la patru ani după ce femelele încep să nască.[25]

Starea de conservare

[modificare | modificare sursă]
BERJAYA
Rinoceri albi în arealul protejat Krugersdorp, Africa de Sud

Potrivit Fundației Mondiale a Naturii, conservarea rinocerilor africani, consumatori de cantități mari de vegetație, este esențială pentru menținerea aspectului peisajului african, și a resurselor naturale ale comunităților locale.[26]

Deși rinocerii sunt mari și agresivi, și au reputația de a fi rezistenți, ei sunt foarte ușor de vânat ilegal; ei vizitează zilnic ochiurile de apă, și pot fi uciși cu ușurință în timp ce beau. În decembrie 2009, braconajul a crescut la nivel global, în timp ce eforturile de protejare a rinocerilor sunt considerate din ce în ce mai ineficiente. Cea mai gravă estimare, conform căreia doar 3% dintre braconieri sunt combătuți cu succes, este raportată în Zimbabwe, în timp ce Nepalul a evitat în mare măsură criza.[27] Braconierii au devenit mai sofisticați. Oficialii sud-africani au solicitat măsuri urgente împotriva braconajului după ce infractorii au ucis ultima femelă de rinocer din rezervația Krugersdorp, lângă Johannesburg.[28] Statisticile parcurilor naționale din Africa de Sud arată că 333 de rinoceri au fost uciși la nivel statal în 2010,[29] numărul crescând la 668 în 2012,[30] peste 1.004 în 2013,[31][32][33] și peste 1.338 uciși în 2015.[34] În unele cazuri, rinocerii sunt sedați și coarnele lor sunt îndepărtate, lăsându-i să sângereze până la moarte, în timp ce în alte cazuri se ia mai mult decât cornul.[35]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ↑ Don E. Wilson; DeeAnn Reeder, „Class Mammalia Linnaeus, 1758” (PDF), Animal Biodiversity: An Outline of Higher-level Classification and Survey of Taxonomic Richness, pp. 56–60, Wikidata Q19302303
  2. ↑ Don E. Wilson; DeeAnn Reeder, ed. (). Mammal Species of the World: A Taxonomic and Geographic Reference (în engleză) (ed. 3). Baltimore: Johns Hopkins University Press. ISBN 0-8018-8221-4. LCCN 2005001870. OCLC 57557352. OL 3392515M. Wikidata Q1538807.
  3. ↑ John Edward Gray (). „On the Natural Arrangement of Vertebrose Animals”. The London medical repository, monthly journal, and review. 15: 306. Wikidata Q48975703.
  4. ↑ Owen-Smith, Norman (). Macdonald, D., ed. The Encyclopedia of MammalsNecesită înregistrare gratuită. New York: Facts on File. pp. 490–495. ISBN 978-0-87196-871-5.
  5. ↑ „Vietnam's Appetite For Rhino Horn Drives Poaching In Africa”. NPR (în engleză). Accesat în .
  6. ↑ „What is a rhinoceros horn made of?”. Yesmag.bc.ca. . Arhivat din original la . Accesat în .
  7. ↑ Cheung, Hubert; Mazerolle, Lorraine; Possingham, Hugh; Biggs, Duan (). „Rhino horn use by consumers of traditional Chinese medicine in China”. Conservation Science and Practice. 3 (5). Bibcode:2021ConSP...3E.365C. doi:10.1111/csp2.365 Accesibil gratuit. hdl:11573/1713877 Accesibil gratuit. Parametru necunoscut |article-number= ignorat (ajutor)
  8. ↑ Vigne, Lucy; Martin, Esmond (). „Amid conflict, Yemen's demand for rhino horn daggers continues” (PDF). Swara. Arhivat din original (PDF) la – via Rhino Resource Center.
  9. ↑ Rabinowitz, Alan (). „Helping a Species Go Extinct: The<33 six. Sumatran Rhino in Borneo” (PDF). Conservation Biology. 9 (3): 482–488. doi:10.1046/j.1523-1739.1995.09030482.x. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
  10. ↑ Sectionov, Indonesia Liaison (). „How Long Can a Rhino's Horn Grow?”. International Rhino Foundation. Accesat în .
  11. 1 2 Mallet, Christophe; Houssaye, Alexandra; Cornette, Raphaël; Billet, Guillaume (). „Long bone shape variation in the forelimb of Rhinocerotoidea: relation with size, body mass and body proportions”. Zoological Journal of the Linnean Society (în engleză). 196 (3): 1201–1234. doi:10.1093/zoolinnean/zlab095. ISSN 0024-4082.
  12. ↑ Mihlbachler, Matthew C. (). „Sexual Dimorphism and Mortality Bias in a Small Miocene North American Rhino, Menoceras arikarense: Insights into the Coevolution of Sexual Dimorphism and Sociality in Rhinos”Necesită abonament cu plată. Journal of Mammalian Evolution (în engleză). 14 (4): 217–238. doi:10.1007/s10914-007-9048-4. ISSN 1064-7554.
  13. 1 2 D.R. Prothero "Rhinocerotidae" C.M. Janis, K.M. Scott, L. Jacobs (Eds.), Evolution of Tertiary Mammals of North America, Cambridge University Press, Cambridge (1998), pp. 595-605
  14. ↑ Hillman-Smith, A. K. K.; Owen-Smith, N.; Anderson, J. L.; Hall-Martin, A. J.; Selaladi, J. P. (noiembrie 1986). „Age estimation of the White rhinoceros ( Ceratotherium simum )”Necesită abonament cu plată. Journal of Zoology (în engleză). 210 (3): 355–377. doi:10.1111/j.1469-7998.1986.tb03639.x. ISSN 0952-8369.
  15. ↑ Boy, S. C.; Raubenheimer, E.J.; Marais, J.; Steenkamp, G. (iulie 2015). „White rhinoceros Ceratotherium simum horn development and structure: a deceptive optical illusion”Necesită abonament cu plată. Journal of Zoology (în engleză). 296 (3): 161–166. doi:10.1111/jzo.12229. ISSN 0952-8369.
  16. ↑ Lu, Xiao-Kang; Deng, Tao; Pandolfi, Luca (). „Reconstructing the phylogeny of the hornless rhinoceros Aceratheriinae”. Frontiers in Ecology and Evolution. 11. Bibcode:2023FrEEv..1105126L. doi:10.3389/fevo.2023.1005126 Accesibil gratuit. ISSN 2296-701X. Parametru necunoscut |article-number= ignorat (ajutor)
  17. ↑ Groves, Colin P; Leslie, David M (). „Rhinoceros sondaicus (Perissodactyla: Rhinocerotidae)”. Mammalian Species (în engleză). 43: 190–208. doi:10.1644/887.1. hdl:1885/52865 Accesibil gratuit. ISSN 0076-3519.
  18. ↑ Succop, Nick. „Dicerorhinus sumatrensis (Sumatran rhinoceros)”. Animal Diversity Web (în engleză). Accesat în .
  19. ↑ „Sumatran Rhino”. International Rhino Foundation. Accesat în .
  20. 1 2 3 Hutchins, M.; Kreger, M. D. (iulie 2006). „Rhinoceros behaviour: implications for captive management and conservation”Necesită abonament cu plată. International Zoo Yearbook (în engleză). 40 (1): 150–173. doi:10.1111/j.1748-1090.2006.00150.x. ISSN 0074-9664.
  21. ↑ Luo, Yu-heng; Wright, André-Denis G; Li, You-long; Li, Hua; Yang, Qi-hong; Luo, Ling-juan; Yang, Ming-xian (). „Diversity of methanogens in the hindgut of captive white rhinoceroses, Ceratotherium simum”. BMC Microbiology (în engleză). 13 (1): 207. doi:10.1186/1471-2180-13-207 Accesibil gratuit. ISSN 1471-2180. PMC 3846858 Accesibil gratuit. PMID 24228793.
  22. ↑ Schwarzenberger, Franz; Hermes, Robert (aprilie 2023). „Comparative analysis of gestation in three rhinoceros species (Diceros bicornis; Ceratotherium simum; Rhinoceros unicornis)”. General and Comparative Endocrinology (în engleză). 334. doi:10.1016/j.ygcen.2023.114214 Accesibil gratuit. PMID 36646327. Parametru necunoscut |article-number= ignorat (ajutor)
  23. 1 2 Muntifering, Jeff R.; Guerier, Abigail; Beytell, Piet; Stratford, Ken (septembrie 2023). „Population parameters, performance and insights into factors influencing the reproduction of the black rhinoceros Diceros bicornis in Namibia”. Oryx (în engleză). 57 (5): 659–669. doi:10.1017/S0030605322001065 Accesibil gratuit. ISSN 0030-6053.
  24. ↑ Roth, Terri L.; Reinhart, Paul R.; Romo, John S.; Candra, Dedi; Suhaery, Andriansyah; Stoops, Monica A. (septembrie 2013). „Sexual maturation in the Sumatran rhinoceros (Dicerorhinus sumatrensis): Sumatran Rhino Sexual Maturation”Necesită abonament cu plată. Zoo Biology (în engleză). 32 (5): 549–555. doi:10.1002/zoo.21089. PMID 23897764.
  25. ↑ Cinková, Ivana; Policht, Richard (ianuarie 2015). „Discrimination of familiarity and sex from chemical cues in the dung by wild southern white rhinoceros”Necesită abonament cu plată. Animal Cognition (în engleză). 18 (1): 385–392. doi:10.1007/s10071-014-0810-8. ISSN 1435-9448. PMID 25273823.
  26. ↑ „African rhinos”. wwf.panda.org (în engleză). Accesat în .
  27. ↑ „'Global surge' in rhino poaching”. BBC. . Accesat în .
  28. ↑ „Poachers kill last female rhino in South African park for prized horn”. The Guardian. . Accesat în .
  29. ↑ „Rhino poachers bring death toll in South Africa to record high”. The Guardian. . Accesat în .
  30. ↑ „Update on rhino poaching statistics”. South African National Parks. Accesat în .
  31. ↑ Lucero, Louis II (). „South Africa: Rhino Killings Increase”. The New York Times. Accesat în .
  32. ↑ „Rhino poaching update” (Press release). Department of Environmental Affairs. . Arhivat din original la . Accesat în .
  33. ↑ „946 rhino killed in 2013”. Eyewitness News. . Accesat în .
  34. ↑ „Record number of African rhinos killed in 2015”. The Guardian. . Accesat în .
  35. ↑ Mngoma, Nosipho (). „R100 000 reward for rhino poachers”. IOL. Independent Newspapers. Accesat în .

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Wikispecies
Wikispecies
Wikispecies conține informații legate de Rinocer
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Rinocer&oldid=17457057