Gheorghe Sion

Gheorghe Sion
Date personale
Născut	18 mai 1822 Vama sau Țureni, Regatul Galiției și Lodomeriei, Imperiul austriac
Decedat	1 octombrie 1892 (70 de ani) București, România
Părinți	Ioniță Sion Eufrosina Schina
Copii	Demir Sion, Maria Sion și Florica Sion
Cetățenie	România
Ocupație	scriitor arhivist[*]​ dramaturg traducător poet
Limbi vorbite	limba română
Activitatea literară
Activ ca scriitor	1844 - 1892
Mișcare/curent literar	romantism, revoluționar pașoptist
Specie literară	fabulă, poezie, piesă de teatru, memorii, nuvelă
Opere semnificative	„Din poesiile lui George Sion”
Membru titular al Academiei Române

Gheorghe Sion (sau George Sion; n. 18 mai 1822, Vama, Țureni, Cernăuți, Ucraina – d. 1 octombrie 1892, București, România) a fost un scriitor român, membru titular al Academiei Române din 1868 și al Societății Astra.

Biografie

Gheorghe Sion s-a născut într-o familie boierească din Hârșova, județul Vaslui. A fost fiul paharnicului Ioniță Sion și al Eufrosinei, născută Schina, fiica eteristului Gheorghe Schina (părinți a doisprezece copii). Frații mamei sale, Eustațiu și Alecu Schina, exercitau profesia de avocați în București. Unchii săi au fost Constantin Sion, autorul lucrării „Arhondologia Moldovei”, și spătarul Antohi Sion, amestecat în plăsmuirea narațiunii falsificate Izvodul lui Clănău (Cronica lui Huru).

Gheorghe Sion a fost instruit acasă, la moșia Laza-Hârșova, luând lecții de limbă rusă și franceză de la un dascăl de origine rusă („gospodin Arseni” - cum îl numea el însuși). A studiat limba greacă cu mama sa.

În 1837 unchiul său, Eustațiu, l-a înscris în școala "Sfântul Sava" din București.

În anul 1839 tatăl său l-a rechemat în Moldova, pentru a-i da ajutor la administrarea moșiilor. La Iași, a audiat cursuri la „Academia Mihăileană” și a luat parte la „soarélele” literare din casa lui Gheorghe Asachi. Din aprilie 1841 și până în aprilie 1845 a fost funcționar (copist) la Iași, în cancelaria „Departamentului din lăuntru” al Moldovei (care ar corespunde unui Minister de Interne). În 1849 era tot la Iași ca șef de secție la „Departamentul averilor bisericești și învățăturilor publice”. Din anul 1855 a lucrat la Arhivele Statului din Iași, iar în 1856 a devenit membru al „Divanului de întărituri.” În anul 1857 s-a mutat la București unde s-a căsătorit cu Eliza, fiica clucerului Miltiade Mărculescu.

În 1848 a partcipat activ la mișcarea revoluționară din Moldova și ca urmare a fost exilat. După multe peripeții, Gheorghe Sion reușește, cu ajutorul prietenilor, să treacă în Muntenia, de unde pe valea Buzăului, prin munți, trece în Transilvania, la Brașov. În Transilvania i-a cunoscut pe: George Barițiu, Simion Bărnuțiu, Aron Pumnul și Andrei Mureșanu. În Transilvania a participat la adunarea de pe Câmpia Libertății de la Blaj, din 3/15 mai 1848, apoi a trecut în Bucovina, unde a cunoscut familia Hurmuzachi. Hurmuzăcheștii i-au primit cu multă dragoste pe emigranții moldoveni, la moșia lor, Cernauca.

Reîntorcându-se la Iași, G. Sion a luat parte la toate mișcările unioniste care au dus la Unirea Principatelor. La 15 iulie 1855 este numit arhivist al Statului în locul lui Alecu Fotino și i se dă spre conducere Arhiva Statului din Iași (Gh. Ungureanu, Op.cit., p. 132). În martie 1866 este numit director general al Regiei Monopolului Tutunului din București. În perioada 1860-1862 a scos „Revista Carpaților”. Împreună cu V.A. Urechia a scos revista „Transacțiuni literare și științifice” (1872). A scris versuri și piese de teatru fără vreo valoare deosebită. Temele abordate în poezia sa sunt cele comune în lirica epocii: patriotismul (Dorul țării), refuzul opresiunii (Cenzorul meu), satira venalității, a abuzurilor etc.

Proza memorialistică („Suvenire contimpurane” publicată în 1888), remarcabilă prin culoarea și fluența evocării, cuprinde portrete memorabile și pitorești, descrieri de atmosferă, realizând în cuprinsul povestirii valoroase nuvele autonome. Relatarea directă din „Suvenire...” este întreruptă uneori de episoade melodramatice sau de istorii cu caracter anecdotic. G. Călinescu a scris despre „Suvenire contimpurane” că acestea sunt o galerie de tablouri de un pitoresc fastuos. A tradus din clasicii și romanticii francezi. Au rămas în conștiința populară versuri scrise de Gheorghe Sion precum: „Mult e dulce și frumoasă/ limba ce-o vorbim” sau „Astăzi anul se-nnoiește/ Plugușorul se pornește”, cuprinse în volumul intitulat „Din poesiile lui George Sion”, tipărit în anul 1857 la Tipografia Nationala a lui Iosif Romanov.

Datorită carențelor de cultură literară și pentru incontinența sa lirică, Gheorghe Sion a fost una dintre victimele lui Titu Maiorescu din Beția de cuvinte.

A fost secretar-general al Societății Academice Române și, ulterior, vicepreședinte al Academiei Române

Gheorghe Sion a murit la București la 1 octombrie 1892, după durerea provocată de moartea fiului său, Demir, la vârsta de 23 de ani. A avut, de asemenea, două fiice: Florica, măritată cu pictorul Eugen Voinescu, și Maria (Marica), măritată cu scriitorul Mateiu Caragiale.

Lucrări

Volume

• "Ciasurile de mulțemire a lui Gheorghe Sion" (1844); titlul acestui prim volum de versuri este împrumutat de la C.A. Rosetti
• "Din poesiile lui George Sion" (1857)
• "Suveniri de călătorie în Basarabia meridională", București, 1857
• "101 fabule" (1869) [ed. II-a revăzută 1886, ed. poporală, 1892]
• "Influența morală" (1869)
• "Steaua României" (1878)
• "Suvenire contimpurane" (1888)
• "Sărutarea" – comedie în versuri, într-un act; București, 1888
• "Dramatice" (operă premiată de Academia Română), București, 1879
• "La Plevna!", dramă într-un act; București, 1878
• "Candidat și Deputat", comedie
• Poezii, cu o prefață de P.V. Haneș
• Proză. Suvenire contimpurane. Ediție îngrijită cu un studiu introductiv de R. Albala, București, 1956; reeditare 2014, editura POLIROM, Iași
• Versuri. Suvenire contimpurane, I-II, ediție îngrijită de R. Albala, 1973

Traduceri

• "Zaira" (1854), de Voltaire
• "Întunericul" (1855), de George Gordon Byron
• "Safir, piatră prețioasă" (1857), de Moritz Gottlieb Saphir
• "Istoria Generală a Daciei sau a Transilvaniei, Țerei Munteneșci și a Moldovei" (1859), de Dionisie Fotino (Dionysios Phōteinos), Imprimeria Națională a lui Iosef Romanov et Companie, Bucureșci
• "Istoria Țării Românești" (1863), editată de frații Tunusli
• "Horațiu" (1875), de Pierre Corneille
• "Descrierea Chinei" (1888), de Nicolae Milescu Spătarul
• "Athalia", de Jean Racine (1874)
• "Phedra", de Jean Racine, traducere în "Revista Contimporană", 1874, sem. II
• "Mizantropul", de Molière (Iași, 1854)
• "Socrate și femeia sa", de Théodore de Banville, 1886
• "Moartea lui Socrate", de Alphonse de Lamartine, Iași, 1847
• "Întâmplările baronului Münchhausen"
• "Călătorii în Basarabia meridională"
• Ahil, de At. Hristopoulos, trad. din l. greacă.

George Călinescu consideră că traducerile lui Gheorghe Sion sunt fără însemnătate. Teatrul său în versuri este ilizibil.

Bibliografie

• Academia Republicii Populare Române – Dicționar Enciclopedic Român (Editura Politică, București, 1962-1964).
• Octavian Sava, „George Sion - cel născut într-o căruță” Arhivat în 13 martie 2016, la Wayback Machine., Cronica română, 9 august 2003.
• Gheorghe Sion: Suvenire Contimporane (scriere autobiografică), Editura Minerva, București, 1915.

Legături externe

• Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent – S