Abstractizare

Abstractizarea este o operație a gândirii care constă în extragerea proprietăților generale, comune ale unui grup de obiecte, lăsându-se la o parte proprietățile lor particulare. Abstractizarea este legată indisolubil de limbaj și stă, împreună cu generalizarea, la baza formării noțiunilor.

Abstracția implică clasificarea unui domeniu de obiecte fundamentale în clase și apoi identificarea (sau crearea ? ) unui obiect corespunzător pentru fiecare clasă – termenul general (abstractul) al acelei clase.

Dacă concret înseamnă ceva aparținând modurilor realității, abstractul este o modalitate aparținând spațiului conceptual, este prelucrarea concretului și transformarea lui într-un produs nou care reflectă proprietăți ale concretului, dar nu mai poate avea existentă concretă. Spre exemplu, conceptul de „linie geometrica” este o abstractizare a unei frontiere a unui obiect, dar linia geometrică este definita ca varietate cu o singură dimensiune, anume lungime, pe când obiectele concrete, reale, sunt toate tridimensionale. Abstracte sunt toate reprezentările de obiecte geometrice, cărora li se atribuie numai acele proprietăți care pot fi formalizate și pot fi descrise relațional sau cantitativ prin funcții logice sau matematice. Dar am putea spune ca întreaga matematică este alcătuită din obiecte și reguli operante abstracte, capabile să descrie unitar mulțimi de forme sau procese reale. Și printre cuvintele limbajului natural întâlnim mulți semnificanți abstracți. Un exemplu ilustrativ este predicatul a acționa, care înglobează totalitatea comportamentelor umane orientate către realizarea unei transformări de stare în spațiul realității sau într-un spațiu conceptual, ca, de exemplu, matematica. Dar există și o extensie abstractă a „acțiunii” care definește procese naturale curățate de particularități și descriptibile formal. Și predicatul a mișca (mișcare) este abstract, el cuprinzând mulțimea schimbărilor particulare pe care le suferă continuu diferite intervale ale realului.

Există și substantive abstracte, exemplu fiind funcție, mișcare, analiză, proprietate, raționament etc; ele explicitează calități ale formelor și ale mișcărilor, dar nu pot fi concretizate distinct ca forme, relații sau schimbări explicit reprezentabile.

Fara termenii abstracți, limbajul nostru nu ar fi capabil să analizeze și să descrie calitativ sau cantitativ mai mult de un singur obiect sau o schimbare particulară și, practic, comunicarea ar fi imposibilă. Întreaga știință, precum și arta implică diferite feluri de abstractizări. Să luăm cuvântul „sentiment”. Oricât de ciudat ar părea, „sentiment” este un sens abstract, căci niciun om nu are un sentiment, ci are numai un anume fel de trăire atractivă sau repulsivă în raport cu o parte a ambientului sau cu un semen al său. La o analiză atentă am putea spune că fiecare cuvânt din vocabular „este abstract”, pentru că el înglobează oficial o mulțime unitară de invarianți modali, sociali sau reali, puși împreună prin apartenența la un singur nucleu semnificant. Sensul abstract „copac” înglobează semnificanții „frunză”, „ramură”, „floare”, „trunchi”, „rădăcină”.

Cuvântul „libertate” este abstract pentru că el pune împreună totalitatea imaginațiilor sau a realizărilor libertăților personale, așa cum le închipuie sau le desfășoară/asumă fiecare individ.

De asemenea, conceptele „democrație”, „tiranie”, „opresiune”, „plăcere”, „generozitate”, „furie”, „bunăvoință”, „implicare” sunt familii de sensuri abstracte, caracterizând diferite structuri sociale sau comportamente umane.

Cuvântul „mașină” pare un sens concret, dar el acoperă și echivalează totalitatea agregatelor care produc energie fizică, dar la limită si energie spirituală. Creierul este o mașină informațională care dezvoltă și utilizează modele de realitate.

Cuvintele „om”, „animal”, „gen”, „specie” etc sunt înțelesuri abstracte aplicabile la mulțimi de existenți unificabili după anume proprietăți comune. Cuvintele „însușire”, „număr”, „relație”, „eveniment”, „cauză”, „efect” sunt abstracte, de vreme ce fără ele nu am putea vorbi coerent despre mulțimea însușirilor și a schimbărilor de stare ale universului și nu am putea descrie clar și unitar situații concret perceptibile, dar generalizabile modal, cu semnificație și comunicabile interactiv.

Majoritatea conceptelor sunt polare, asta însemnând că opusul concretului este abstractul. Aria variantelor concretului este mult mai extinsă ca a abstractului, dar mai simplă semantic, mai ușor precizabilă semnificant. Rezultă că, dacă avem o rezonabilă înțelegere a sensului „concretului”, din ea putem extrage semnificația abstractului. Această analiză semantică elementară este inevitabil abstractă, ea utilizând cuvinte-concepte, care inevitabil sunt acțiuni abstracte. Orice cuvânt contrar a ceea ce crede majoritatea este o abstracție din cauză că
niciun cuvânt/sens din limbajul natural nu denominează sau separă un singur component al realității, fie el obiect, predicat, relație sau proprietate. Cuvântul „piatră” califică modal mulțimea pietrelor, tratabile ca bucăți de rocă aparținând unui interval dimensional.
Cuvintele animal, acțiune, unealtă, casă, floare, calitate sunt consecințe ale unui foarte îndelungat proces istoric de generalizare semantică, de construcție a unor familii de invarianță modală, care sunt numite global cu un singur cuvânt – concept.
Astfel, în sensul acțiune intră totalitatea acțiunilor, fizice ori mintale, în conceptul „mașină”, totalitatea automobilelor, în casă, totalitatea construcțiilor locuibile, în cuvântul-sens copac intră mulțimea copacilor și tot așa.

Oricare familie de forme, mișcări sau calități, naturale sau intelective căreia îi corespunde convențional un singur cuvânt o numim familie de invarianță semantică sau nucleu semantic, purtător al sensului acelui component fenomenal sau intelectiv.

Fiecare sens lingvistic este precizabil prin mulțimea componentelor unificate în familia de invarianță și reciproc, fiecăruia dintre elementele familiei de invarianță obiectuală corespunzându-i un sens unic, sensul cuvântului alocat.

Așadar, orice cuvânt-sens este o abstracție, este o acțiune informațională cu mai multe etape, anume identificarea formelor, căutarea de siumilitudini între formele identificate și unificarea similitudinilor, în ceea ce am numit mai înainte „familia de invarianță semantică”.

Consecința unei acțiuni semnificante este o abstracție, este o entitate semantică căreia îi corespunde o mulțime de forme, să spunem, concrete, care posedă ceva în comun și sunt unificabile într-o familie de invarianță.

Există o mulțime de acțiuni abstracte, majoritatea realizabile în spații conceptuale formale, precum spațiul matematicii.

Construcția oricărei varietăți geometrice, precum dreapta, planul sau spațiul, generează abstracții. De asemenea, numărul, funcția, cercul, elipsa, sfera etc, așa cum sunt definite funcțional-formalizant, sunt abstracții.

Dar putem identifica abstracții interesante în orice domeniu al cunoașterii, iar astfel distingem abstracții în fizică, precum conceptele, energia, impulsul, momentul cinetic, masa, radiația. Putem separa abstracții importante în filozofie, precum existența, substanța, cauzalitatea, finalismul, categoria, creația.

Dacă fiecare cuvânt este o abstracție, omul nu operează lingvistic, ci doar aparent cu entități concrete, deci în fapt toate componentele limbajului sunt abstracții, cu diferite amplitudini organizante.

Numai datorită utilizării sistematice a abstracției în gândire și comunicare omul poate descrie, analiza și raționa, poate cerceta generalizant realitatea, poate pune împreună mulțimi de concreți fenomenali sub un singur denominant-sens și poate comunica coerent ceea ce percepe sau gândește.

Să ne închipuim ce ar fi dacă fiecare cuvânt ar fi realmente concret, ar numi/semnifica un singur obiect natural, distinct perceput și distinct reprezentat. În acest caz am avea atâtea cuvinte câte forme și procese diferite observăm și reprezentăm, iar noi reprezentăm milioane. Evident, în această situație nu se poate comunica o realitate concretă, dat fiind că niciodată nu va exista o echivalență între conținuturile fenomenale percepute și reprezentate de indivizi deosebiți.

În contextul în care un semen al nostru vede și descrie/comunică o impresie locală, care este străină experienței noastre perceptuale și semnificante, el va folosi un cuvânt sau un șir de cuvinte pe care nu le vom înțelege.

Există încă unele comunități primitive care posedă cuvinte specializate pentru formele observate, dar nu disting și sensuri generice, înglobate de acțiuni concrete, așa cum le posedă limbajul natural modern.

Pentru acești indivizi raționamentele generalizante sunt greu de formulat sau înțeles, ei neavând concepte abstracte, adică sensuri care să pună împreună familii de constituenți naturali sau conceptuali, caracterizați printr-un nucleu de similitudine.

Niciun raționament generalizabil nu se poate construi fără sensuri abstracte, aparținând unor familii de constituenți naturali sau mentali.

Simplu definit, abstracția este consecința unei acțiuni informaționale alcătuite din minimum următorii pași:

1-Identificarea unor constituenți modali într-un spațiu obiectual interactiv dat.

2-Analiza alcătuirii formelor recunoscute și separarea unor similitudini comune între diferite tipuri de constituenți identificați.

3-Convenția de punere împreună a constituenților posesori ai unor similitudini esențiale comune și construcția unor familii de invarianță, care să conțină componentele care au ceva important în comun.

4-Alocarea unui operand „cuvânt” fiecărei familii de invarianță, fie ea de obiecte, de relații, de mișcări sau de proprietăți.

Mulțimea operanzilor cuvânt, legați convențional la familiile de invarianță separate, va genera un vocabular, iar dacă adăugăm vocabularului și reguli de conexare a cuvintelor pentru a descrie mulțimi de obiecte și evenimente din spațiul fenomenal organizat semantic, obținem un limbaj.

Bibliografie

• en The American Heritage Dictionary of the English Language, 3rd edition. Houghton Mifflin (1992). 1992. ISBN 0-395-44895-6. 
• en Sohn-Rethel, Alfred (1977) Intellectual and manual labour: A critique of epistemology, Humanities Press.
• en Schmandt-Besserat, Denise (1981). „Decipherment of the Earliest Tablets”. Science. 211 (4479): 283–285. Bibcode:1981Sci...211..283S. doi:10.1126/science.211.4479.283. PMID 17748027. .

Legături externe

• en Internet Encyclopedia of Philosophy — Gottlob Frege Arhivat în 26 aprilie 2010, la Wayback Machine. - Internet Encyclopedia of Philosophy (Enciclopedia internet de filozofie)
• en Discussion at The Well concerning Abstraction hierarchy Arhivat în 6 ianuarie 2021, la Wayback Machine. - Discuție pe The Well - (Izvorul) despre Ierarhia abstractizării